Administrare piete

 

Pieţe Prest SA are ca obiect principal de activitate administrarea şi exploatarea pieţelor agroalimentare şi târgurilor din municipiul Rm. Vâlcea, conform Hotărârii Consiliului Local nr.244/2010, nr. 244 privind delegarea gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local.

Pieţe Prest SA administrează pieţele, târgurile şi oboarele de pe raza municipiului, proprietate publică, după cum urmează:

Piaţa Centrală – strada Emil Avramescu, nr. 9A,Rm.Vâlcea ;

Piaţa Nord – strada Matei Basarab, nr. 1A, Rm.Vâlcea ;

Piaţa Ostroveni – bdul Tineretului, nr. 3B, Rm.Vâlcea ;

Târg Goranu – strada Goranu, Rm.Vâlcea ;

Târg Râureni – strada Târgului, nr.7, Rm.Vâlcea.

În municipiul Râmnicu Vâlcea pieţele agroalimentare, târgurile şi oboarele pot funcţiona numai după obţinerea autorizaţiilor şi avizelor specifice de funcţionare.

Toţi producătorii şi comercianţii care desfăşoară acte de comerţ în pieţele Municipiului Rm.Valcea trebuie să deţină certificatul de producător sau documentele legale de provenienţă a mărfii .

Programul de funcţionare al pieţelor, târgurilor şi bazarurilor va fi zilnic:

-  pentru perioada mai – octombrie, între orele 06.00 – 21.00 ;

-  pentru perioada noiembrie – aprilie, între orele 07.00 – 19.00, pentru toate pieţele ;

Bazar Piaţa Centrală, Ostroveni şi Nord va fi deschis zilnic între orele: 06.00 – 21.00 ;

Târgul Râureni: 

Mai – Octombrie zilnic între orele 06.00 – 21.00 ;

Noiembrie – Aprilie, de luni până sâmbătă între orele 07.00 – 19.00 ;

Târgul săptămânal Goranu – deschis în zilele de marţi, vineri şi duminică între orele 06.00 – 14.00.

Tarifele de închiriere pentru anul 2011 au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local 84/2011 şi sunt următoarele:

Piaţa Centrală: 500 lei / lună – 25 lei / masă / zi (1,4*0.8m) ;

550 lei/ lună – 20 lei / masă /zi (1,4m*0,9/0,8m) ;

Taxă rezervare masă / padoc: 150 lei / buc./ luna ;

Piaţa Ostroveni şi Nord: 400 lei / lună; 15 lei / zi ;

Taxă vânzare flori: Piaţa Centrală, Ostroveni şi Nord: 700 lei / masa/ lună; 40 lei / masa / zi;

Taxă închiriere cântare: 0-1000 kg: 5 lei / buc./ zi ;

Taxă închiriere padocuri (5 mp):

 Piaţa Centrală - 1000 lei / lună; 45 lei / padoc / zi ;

 Piaţa Ostroveni, Piata Nord, utilizare temporara domeniu public ( vanzare pepeni) - 650 lei / padoc / lună; 35 lei / padoc / zi ;

Taxă vitrine vânzare brânză – lactate: 20 lei / loc / zi ;

Taxă închiriere şi vânzare pe masă metalică: 10 lei / masă / zi ;

Taxă intrare în pieţe pentru descărcare marfă în afara programului de aprovizionare – 3 lei / intrare ;

Taxa pentru activităţi de comerţ ocazional piete si targuri: 5 lei / mp /zi ;

Taxa grupuri sociale - 1 leu / intrare.